Cum să îți contruiești încrederea în tine?
De ce nu ai încredere în tine?
1.Considerăm că toate reușitele noastre se Datorează norocului sau factorilor externi
2.Petrecem mult timp în Social Media și ne uităm la content care nu este realist
3.Ne comparăm cu alții
4.Ne așteptăm la perfecțiune
5.Permitem trecutului să ne definească
6.Încercăm să devenim ceea ce vor alții să devenim
7.Așteptăm mereu validare din exterior
8.Stăm în relații nesănătoase, personale sau profesionale
9.Sărbătorim doar reușitele, nu și efortul depus
Dacă ar fi să bifezi din cele de mai sus, câte ai bifa?
Un prim pas spre recâștigarea încrederii este să notezi tot ce îți provoacă această stare. Neîncrederea este o voce din capul tău provocată de anumiți factori: job, relații, aspect, așteptări nerealiste, social media, lipsă de obiective proprii.
Cum arată versiunea ta încrezătoare? Unde lucrează, ce hobby-uri are, ce prieteni are, ce cărți citește? Ia o agendă și notează tot ce îți trece prin minte, apoi fă câte un pas mic zilnic prin care poți ajunge la acea versiune.
Pentru noi contează foarte mult ce spun alții, și ne descurajăm foarte repede, ne îndoim de noi când de fapt părerile celorlalți ar trebui puse la îndoială. Acest lucru este valabil și la femei și la bărbați.
Acceptă că ai îndoieli
Primul pas spre a construi încrederea și a rezolva o problemă este acceptarea. Asta nu înseamnă că te vei duce către o pantă negativă, ci din contră, odată acceptate îndoielile, le poți face față mult mai ușor. Ele fac parte din viața ta așa că tratează-le ca atare. De fiecare dată când simți emoții negative precum frica sau invidia, respiră adânc și spune-ți că ești mult mai bun decât ceea ce simți în acel moment.
Cine sunt cei din jurul tău care te fac să te simți fără încredere în tine?
De cele mai multe ori neîncrederea în noi nu provine de la noi ci de fapt din părerile altora despre ceea ce putem sau nu putem face.
Adevărata încredere în tine e atunci când nu ești legat de ce spun sau gândesc alții despre tine.Înseamnă că poți face față părerilor și răspunsurilor negative. Este ușor pentru cei din jur să judece și să-și dea cu părerea, dar tu știi cel mai bine care sunt cu adevărat gândurile și intențiile tale. Tu ești liderul propriei tale vieți, așa că dacă ai în jurul tău oameni care constant te dărâmă, poate ar fi mai bine să-i înlături.
Schimbă-ți vocea din capul tău
Constant se întâmplă un dialog în capul nostru cu aceste îndoieli. Odată ce accepți această voce negativă din cap, o poți schimba. Insecuritățile nu sunt un lucru rău în sine, ba chiar de multe ori ele ne pot salva. Trebuie doar să știm cum să le manevrăm. Nu încerca să le elimini, ci să le accepți. Apreciază-le și astfel poți să schimbi vocea din capul tău. Îți vei da seama că de fapt ele nici nu erau valide. Nu te grăbi, respiră, relaxează-te și schimbă gândurile negative în unele pozitive. Gândește-te la toate realizările anterioare, concentrează-te asupra obiectivelor viitoare și înconjoară-te de oameni care te iubesc și îți vor binele.
Recunoașteți defectele
Nimeni nu e perfect. Mai mult, oamenii stabili din punct de vedere emoțional sunt cei conștienți de punctele lor forte dar și de cele slabe. De exemplu, un om care îți vorbește constat doar de punctele lui forte mai mult ca sigur îi lipsește încrederea și toate nesiguranțele lui sunt ascunse în spatele acelor cuvinte. Dacă îți cunoști defectele înseamnă de fapt că te cunoști pe tine foarte bine. Practică auto-reflecția, fii conștientă de atuurile tale dar și de defecte. Doar așa vei putea găsi modalități pentru a le compensa și a evolua. Noi suntem într-o continuă evoluție, așa că e normal să te simți uneori insuficient(ă). Înseamnă că ești pe drumul cel bun.
Pune-ți la îndoială propria critică
Când începi să te critici, întreabă-te dacă îndoielile astea au sens, sau doar ești prea dur cu tine însuți? De multe ori ne concentrăm pe lucrurile greșite și nu pe victorii, și tindem să vorbim prost despre noi. Dar, ai lăsa pe altcineva să vorbească așa despre tine? În mod sigur- NU. Dacă tu ai încredere în tine, atunci vor avea și alții.
Apreciază-ți succesele
Când apar îndoielile tindem să nu mai vedem părțile pozitive. Uităm că viața noastră e plină de momente frumoase cu care ne putem mândri. Așadar, chiar și când ne simțim rău, aceste reușite trebuie evidențiate. De fiecare dată când ai dubii, focusează-te pe partea pozitivă. Amintește-ți toate reușitele și realizările de până atunci. Un jurnal de succes te ajută în acest sens. La finalul zilei notează fiecare realizare, indiferent cât de mică este. Și ține minte că nimeni nu îți va ridica moralul dacă tu nu o faci!
Încrederea în sine se construiește extrem de greu, în ani și trebuie să-ți aloci timp, să nu te aștepți că se va schimba peste noapte. Poți începe cu o listă a lucrurilor care îți place să le faci, ție și nu celor din jur, și să le pui în practică, să ai mai multă grijă de tine și să te pui pe primul loc de cele mai multe ori. Si toate se leagă, nu poți să-ti realizezi nici un obiectiv, dacă nu ai incredere in tine, si nu poti avea incredere dacă nu te accepti. Încrederea se construiește cu acțiuni mici, dar făcute in fiecare zi.