ONE PAGE A DAY – 30 de zile de journaling ghidat
Prețul inițial a fost: 330,00 lei.240,00 leiPrețul curent este: 240,00 lei.
30 de zile de journaling ghidat
- Descriere
Descriere
Poate ai cumpărat jurnale. Ai salvat întrebări de journaling. Ai început de câteva ori să scrii și apoi te-ai oprit.
Sau poate deschizi jurnalul și primul lucru care îți vine în minte este:
„Despre ce să scriu?”
One Page a Day este un program de 30 de zile de journaling ghidat.
În fiecare zi primești o temă și un exercițiu care te ajută să explorezi o parte din viața ta.
Nu trebuie să știi să faci journaling.
Nu trebuie să scrii frumos.
Nu trebuie să umpli zece pagini.
Începi cu una.
DE CE ONE PAGE A DAY
Scriu în jurnal de aproximativ 8 ani.
Uneori am scris o pagină. Alteori zece. Au existat și perioade în care am scris foarte puțin.
Dar am observat ceva: când scriu constant, gândurile mele devin mai ușor de urmărit.
Pe hârtie văd lucruri pe care în minte le repet fără să-mi dau seama.
Observ ce mă preocupă de fapt. Văd unde mă contrazic. Îmi dau seama ce simt înainte să reacționez. Uneori găsesc o soluție. Alteori doar reușesc să formulez problema mai bine.
Și de multe ori asta este suficient ca să văd lucrurile diferit.
Journalingul m-a ajutat să depăsesc perioade grele de anxietate, să nu mai ajung în burnout, să-mi clarific ce viață vreau să trăiesc și ce vreau să simt. Journalingul m-a ajutat să depășesc perioade grele de anxietate, să nu mai ajung în burnout, să-mi clarific ce viață vreau să trăiesc și ce vreau să simt. Pentru că mi-a dat claritatea să înțeleg că multe dintre lucrurile pe care le trăiam ca pe un dat erau, de fapt, alegeri pe care le puteam face diferit.
Așa a apărut One Page a Day.
Am vrut să construiesc programul pe care mi-ar fi plăcut să-l am când am început să scriu: să deschid jurnalul dimineața și să știu de unde să încep.
CE SE ÎNTÂMPLĂ TIMP DE 30 DE ZILE
Am organizat programul în 6 teme, astfel încât fiecare câteva zile să explorezi o altă parte din tine și din viața ta.
01. UNDE EȘTI ACUM
Te uiți la anul care a trecut până acum: ce s-a schimbat, ce merge bine, ce te consumă și ce ai vrea să fie diferit.
02. EMOȚII
Observi ce simți cel mai des, ce emoții îți este mai greu să simți și ce faci atunci când ele apar.
03. TIPARE & AUTOSABOTARE
Te uiți la diferența dintre ceea ce spui că vrei și ceea ce faci în realitate. Amânare, perfecționism, control, evitare și tiparele pe care ajungi să le repeți.
04. RELAȚIA CU TINE
Explorezi nevoile tale, dorințele tale și cât spațiu le faci în viața ta.
05. SENS & DIRECȚIE
Te uiți la ce contează pentru tine acum, ce îți lipsește și ce ai alege dacă ai lăsa puțin deoparte ce crezi că „ar trebui” să vrei.
06. IDENTITATE & FUTURE SELF
Explorezi ce parte din identitatea ta nu ți se mai potrivește și cine vrei să fii în următoarea etapă. Apoi coborâm lucrurile în viața reală: alegeri, obiceiuri și comportamente.

CUM ARATĂ O ZI
În fiecare zi primești:
IDEA ZILEI
O explicație scurtă care introduce tema și îți oferă un punct de plecare.
JOURNALING
Un exercițiu ghidat care te ajută să mergi dincolo de primul răspuns care îți vine în minte.
Apoi deschizi jurnalul și scrii.
Poate fi o pagină. Poate fi mai mult.
Nu există un răspuns corect.
CE POȚI OBSERVA DUPĂ 30 DE ZILE
Scopul nu este să ajungi la final cu un jurnal plin.
Mai interesant este ce începi să observi în timp ce scrii.
Poți să vezi mai repede ce te consumă. Să recunoști un tipar înainte să-l repeți încă o dată. Să formulezi o dorință pe care ai tot amânat-o. Să înțelegi de ce o situație te deranjează atât de tare. Să observi că spui că vrei un lucru, dar alegerile tale merg constant în altă direcție.
Și, poate cel mai important, începi să te auzi mai bine pe tine într-o minte în care se amestecă zilnic foarte multe voci, obligații și lucruri de făcut.
Cum te va ajuta:
- Reduci overthinkingul și anxietatea și îți pui gândurile în ordine.
- Înțelegi ce îți declanșează anxietatea și ce o întreține.
- Recunoști mai devreme semnele de burnout și ce îți consumă energia.
- Îți înțelegi mai bine emoțiile, în loc să rămâi doar cu „mă simt rău”.
- Observi tiparele de amânare, perfecționism, control sau evitare.
- Îți recunoști mai ușor nevoile și dorințele.
- Iei decizii mai ușor, fără să întorci totul pe toate părțile.
AI NEVOIE DOAR DE UN CAIET
Nu ai nevoie de un jurnal special.
Nu ai nevoie de experiență.
Nu trebuie să scrii o oră pe zi.
Alege un moment în care poți avea puțină liniște, deschide jurnalul și începe cu tema zilei.
O pagină este suficientă.








