✍️Am început să scriu în fiecare dimineața acum 8 ani, după ce am trecut printr-o puternică stare de anxietate.
A fost dragoste de la prima pagină, și de atunci scriu aproape zilnic fără excepție.
E momentul meu de liniște, de calm, e spațiu meu magic în care pot crea orice. Și da, cam tot ce am pus în scris a devenit realitate (bineînțeles nu imediat, dar cand scrii ai claritate și asta te ajuta enorm să știi ce vrei și cum să acționezi).
Scrisul ține loc și de meditație, am observat că mă ajută chiar mai mult. Și cel mai important lucru pe care l-am învățat din journaling este că totul se întâmplă pentru mine, indiferent că pare eșec la prima vedere, exista un bine în fiecare lucru mai puțin bun.
Dacă ai simțit, în ultima vreme, că ești mereu pe fugă, dar nu prea știi după ce… poate e timpul să iei o mică pauză. Nimic complicat — doar să respiri un pic mai adânc și să te întrebi sincer:
„Cum mă simt, de fapt? Ce-mi doresc acum? Ce mă ține pe loc?”
Dacă întrebările astea îți tot dau târcoale sau poate nici n-ai avut timp să le formulezi, ghidul ăsta s-ar putea să-ți prindă bine. Nu e un remediu miraculos și nici vreo formulă secretă. E doar un spațiu clar, blând și structurat, unde poți să revii la tine, pas cu pas.
Jurnal de claritate – 60 de zile de journaling e mai mult decât un carnețel cu întrebări. E un fel de invitație la o conversație sinceră cu tine. Una fără presiune, fără perfecționism. Doar tu, câteva minute pe zi, și un pic de liniște în care poți începe să te asculți.
Și cine știe? Poate de acolo pornește ceva bun.
Este pentru tine acest ghid:
✔️ Dacă te-ai cam pierdut pe tine printre taskuri și notificări
✔️ Dacă te trezești dimineața fără pic de chef și fără să știi de ce
✔️ Dacă vrei o rutină care nu te face să-ți urăști viața
✔️ Dacă simți că ai obosit să te tot ignori
✔️ Dacă ești în plin haos existențial și nu știi unde e nordul
Ce conține:
🌀 60 de teme scurte, de 5-10 minute, pe care chiar le poți face
🌀 Întrebări care nu te bagă în criză existențială, dar care pun degetul pe rană (într-un mod suportabil)
🌀 Exerciții care includ și partea somatică, nu doar mintea care face overthinking
🌀 Spațiu pentru sinceritate, nu pentru perfecțiune
🌀 O structură care te ajută să nu abandonezi după ziua 3
De ce are sens:
📚 Da, există studii. Le-au făcut niște oameni serioși (Pennebaker, Emmons etc.) și spun că journalingul ajută la anxietate, claritate și motivație.
🧠 Scrisul te ajută să nu-ți mai sabotezi singur(ă) planurile.
❤️ Și dacă îl faci cu un strop de onestitate și fără dramă, începi să vezi un sens, chiar și acolo unde nu există
Cum te ajută să scrii în jurnal:
✨ Începi să te asculți, nu doar să reacționezi
✨ Înveți să pui intenții care au sens, nu doar obiective din obligație
✨ Creezi o rutină care nu te sufocă
✨ Reînveți să te mobilizezi fără să tragi de tine