Motivația intrisecă
Motivația intrinsecă presupune implicarea într-o acțiune, deoarece este interesantă sau plăcută si apare atunci când valorile proprii se potrivesc și sunt congruente cu activitatea desfasurata. Motivația intrinsecă este un tip de motivație bazata pe interesul natural al oamenilor pentru diverse activități care oferă noutate și provocare. În schimb, motivația extrinseca implică comportamente care sunt executate din cauze percepute a fi externe sinelui și, astfel, componenta volitivă a comportamentului este parțial sau complet absentă.
Un cadru teoretic pentru studierea motivaţiei intrinsece şi a stării de bine este cel oferit de teoria autodeterminării (TA) (Deci şi Ryan, 1985; Ryan şi Deci, 2000). Plecand de la satisfaccerea nevoilor de baza si considerand ca omul este orientat spre creştere, dezvoltare, interacţionând în mod dinamic cu mediul său, teoria identifică trei trebuinţe: de competenţă, de relaţionare şi de autonomie (Deci & Ryan,2000).
Nevoia de autonomie este satisfăcută atunci când individul considera că este cel care îşi decide acţiunile. În cazul nevoii de apartenenţa, individul va simţi satisfăcută această nevoie atunci când se va simţi iubit, îngrijit şi va putea oferi acestea altor indivizi, sau cand se va simţi conectat cu alţii. Nu în ultimul rând, nevoia de competentă, va fi îndeplinită atunci când individul va produce rezultatele expectate prin controlarea mediului înconjurător.
De asemenea, teoria auto-determinarii abordează condițiile sociale care se intensifică sau diminuează motivația intrinseca sau extrinseca, corelandu-le cu gradele în care nevoile psihologice de bază pentru autonomie, competență și relaționare sunt susținute. Teoria examinează relațiile diferențiale dintre obiectivele vieții si valorile intrinseci sau extrinseci, asociindu-le cu performanța și sănătatea psihologică, aratand implicatii practice inclusiv in muncă, relații, parenting, educație, medii virtuale, sport, durabilitate, îngrijire medicală și psihoterapie.(Edward L. Deci and Richard M. Ryan, 2008)
Motivația intrinsecă se referă la a face ceva din proprie inițiativă, pentru că ești interesat de acel lucru, iar motivația extrinsecă se referă la realizarea unei activități din motive instrumentale.
O dezbatere actuala asupra motivatiei ia in considerare efectul recompenselor asupra motivației intrinseci și modul in care se modifica performanța. Psihologia comportamentală și economia sugerează că recompensele în funcție de performanță îmbunătățesc performanța, in schimb, teoria auto-determinarii prezice că recompensele subminează motivația și performanța.
De exemplu, studiile au a arătat că, deși recompensele monetare de obicei se diminuează
motivația intrinsecă, o pot menține sau îmbunătăți dacă ele sunt administrate într-un context care susține autonomia, iar autonomia se referă la a acționa având sentimentul de alegere, voință și autodeterminare (Deci & Ryan, 2008).
O meta-analiză a 128 a experimente vine in sustinerea autonimiei in ceea ce priveste motivatia intrinseca si a confirmaa că recompensele tind să o submineze. După ce oamenilor li se acordă recompense monetare sau premii pentru realizarea unei activitati atractive, ei tind să găsească activitatea mai puțin interesanta și sunt mai puțin doritori sa se implice decât erau înainte de a fi fost răsplătiți. (Deci, Edward L.,Koestner, Richard,Ryan, Richard M. Psychological Bulletin, Vol 125(6), Nov 1999, 627-668).
In contextul organizational atunci angajații lucrează pentru un lider care susține autonomia, se simt în mod natural mai autonomi. Cu toate acestea, ei tind, de asemenea, să se comporte în moduri care le susțin nevoile de competență și relaționalitate. De exemplu, aceștia pot căuta noi provocări și oportunități de învățare sau pot lua măsuri pentru dezvoltarea relațiilor cu semenii.
Un stil de conducere care alimentează resursele motivaționale interioare ale angajaților, oferă oportunități de alegere și posibilitatea unei contribuții, încurajează auto-determinarea și evită utilizarea unor recompense sau sancțiuni externe pentru a motiva comportamentul.( Slemp et al)