Memoria în contextul stimulilor emoționali
I. Definiția memoriei și emoției
II. Memoria evenimentelor emoționale
III. Neuroanatomia emotilor în cadrul memoriei
IV. Cercetări viitoare asupra rolului emoțiilor în imbunatarea memoriei
În ultimele studii despre memorie, care incearcă să explice modul în care encodam și reamintim informațiile, a fost observată o influentă asupra codificării memoriei: starea noastră emotională la momentul apariției unui eveniment poate afecta capacitatea noastră de a memora detalii despre această. În cadrul proiectului vom detalia cum factorii emoționali influențează memoria de lungă durată, cum studiile au demonstrat că stimulii, în special cei negativi influențează modul în care ne reamintim și ce rog are amigdala în acest proces.
- Definita memoriei si emotiei
Memoria este definita ca aptitudinea mentala cea mai importanta dintre toate aptitudinele noastre din punct de vedere al functionarii noastre ca fiinte umane (Smith, Ed, S. Nolen-Hoeksema, B.L. Fredrickson, Loftus 2005, p 384). Memoria este vitală omenirii datorita stocarii informațiilor în timp în scopul influențării acțiunilor viitoare Dacă nu ne putem aminti evenimentele trecute, nu am putea învăța sau dezvolta un limbaj, o relație sau o identitate personală (Eysenck, 1976).
Memoria este capacitatea unui sistem natural de a encoda (memoriza) informația extrasă din experiență sa cu mediul, de a o stoca într-o formă apropiată și apoi de a o recupera și utiliza în acțiunile sau operațiile pe care le efectuează (Lecocq, Leconte și De Schonen, 1997).
Memoria este o capacitate psihică absolut necesară, fară de care viața ar fi practic imposibilă. Pentru a înțelege această caracteristică esentială a memoriei, să ne imaginăm pentru o clipă ce s-ar întâmpla în lipsa ei. Omul ar trăi într-un continuu prezent în care totul ar părea absolut nou și necunoscut. Caracterul necesar al memoriei decurge din faptul că ea este implicată în marile comportamente ale vieții omului: cunoaștere și invătare, înțelegere și rezolvare de probleme, inteligentă și creativitate, memoria asigurând continuitatea vieții psihice a individului.
Memoria se află în stransă interacțiune și interdependentă cu toate celelalte procese, însușiri și capacităti psihice, fiind influentată de ele și influențându-le totodată. Memoria este de fapt materialul provenit din contactul organelor de simț cu realitatea inconjurătoare, fapt care ne evidentiază legătura memoriei cu procesele psihice senzoriale.
În ceea ce privește emoția, conform Dicționarului de Psihologie ea este definită că o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, insotită adesea de modificări în activitătile organismului, oglindind atitudinea individului fată de realitate. Emoția poate fi clasificată că un sistem de apărare, întrucât psihologic emoția afectează atenția, capacitatea și viteză de reacție a individului dar și comportamentul general.( VandenBos, G. R 2015).
Mai departe vom vedea cum memoria este legată în mod invariabil și de emoție in ambele valențe, atât pozitiv cât si negativ.
II. Memoria evenimentelor emoționale
Numeroase studii s-au focalizat asupra influențelor exercitate de emoții asupra memoriei
de lungă durată și implicit asupra uitării. Concluziile acestora, ( Smith et al, 2005, p 412)
susțin că ar există cinci modalităti prin care emoția influentează memoria de lungă durată:
repetarea selectivă, interferențele reactualizării, efectele contextului, mecanismul amintirilor
de tip flash și reprimarea.
Informațiile însoțite de incărcătura emotională puternica au tendința să fie repetate și organizate, să domine gândirea noastră un timp indelungat, ceea ce conduce la memorarea lor. (Smith et al, 2005, p 412).
O altă modalitate, mult discutată este a amintirilor de tip Flash respectiv acele inregistrări vii și permanente ale circumstanțelor în care cineva a aflat despre un eveniment incărcat emoțional. Acum aproximativ patruzeci de ani, Brown și Kulik (1977) au definit amintirile de tip flash că fiind acele amintiri detaliate și durabile legate de contextul în care indivizii au receptat vestea despre un eveniment public important (ex.: asasinarea lui John F. Kennedy, moartea lui Michael Jackson sau a lui Elvis.). Potrivit acestor autori, indivizii stochează în memorie detaliile privind circumstanțele în care au aflat pentru prima data despre un eveniment public important. Cu alte cuvinte, persoanele își amintesc clar și vivid nu doar evenimentul original, ci și contextul în care se aflau la acel moment, cu cine erau, ce activități desfășurau și ce a urmat în perioadă imediat următoare după aflarea vestii.
Emoțiile negative și în special anxietatea pot interfera și ele cu reactualizarea informațiilor. Insă gândurile asociate anxietătii conduc de fapt la eșecul memoriei (Smith et al, 2005, p 414) .
Efectul contextului este și el mult analizat, ajungându-se la concluzia că similaritatea emoției din timpul encodării cu cea din timpul reactualizării conduce la performanțe mai ridicate ale acesteia din urmă (Bower, 1981). Pe altă altă parte, sentimentele din timpul invătării pot mări accesibilitatea amintirilor care corespund sentimentelor noastre. Aceste amintiri se pot conecta mai ușor cu informații noi (Bower, 1981).
Într-un studiu realizat de Bower în anul 1981, acesta a cerut subiecților să noteze într-un jurnal evenimentele atât plăcute cât și neplăcute, apoi a urmat o ședința de hipnoză ușoară în care li s-a sugerat să aibă unii o dispoziție bună, alții una proastă, apoi au fost chestonati asupra evenimentelor notate în jurnal. S-a constatat că dispoziția în care erau le-a furnizat un adevărat „montaj „, deoarece memoria lor a filtrat evenimentele concordant cu starea de moment. Visele, hipnoză și anestezia din anumite intervenții chirurgicale arată că depozitul memoriei este uriaș, că se pot reactualiza informații de care subiecții, în starea de veghe nu mai erau conștienți că le păstrează.
În ceea ce privește modul în care factorii emoționali afectează memoria ne putem întreba dacă emoția ne ajută să ne amintim? Nu este o întrebare ușor de răspuns, ceea ce nu este surprinzător atunci când luam în considerare complexitatea emoției. Se pare că amintirile sunt tratate în mod diferit, în funcție de faptul că sunt asociate cu emoții plăcute sau neplăcute și că această regulă generală pare a fi afectată de vârstă și de alți factori individuali. Mai exact, emoțiile plăcute păr să se estompeze mai lent din memoria noastră decât emoțiile neplăcute. (Kensinger, 2009).
III. Neuroanatomia emotilor în cadrul memoriei
Multă vreme s-a considerat că emoțiile nu au nicio influentă asupra proceselor cognitive. Astăzi, cercetătorii din domeniul neurostiintelor consideră că emoțiile sunt puternic legate de memorie și de procesele cognitive, iar în ce privește memoria, se pare că emoțiile influentează atât reținerea, cât și reamintirea informațiilor (Hamann, S. 2001), iar în acumularea, recodarea, stocarea și reactualizarea amintirilor cu conținut emoțional intervin simultan amigdală și hipocampul.
Primele cercetări în domeniu au fost făcute de LeDoux în 1994 și au arătat că, în creier, în apropierea hipocampului, care permite înregistrarea noutăților, este atașată o altă structură, amigdala. Amigdala creierului are funcția de a-i transmite acestuia dacă evenimentul este fericit (pozitiv) sau trist (negativ). Atunci când evenimentul suscită o emoție puternică (de exemplu, mânia sau teamă), un anumit tip de molecule este trimis la hipocamp, care deține cea mai bun capacitate de înregistrare a lor. Nucleul amigdalian are un rol determinant în procesul memoriei emoționale, devenind depozitul unor emoții și amintiri cu valentă emotională. LeDoux a demonstrat astfel, că în timp ce hipocampusul răspunde de readucerea în constiintă a amintirilor clare, precise despre oameni, locuri, evenimente, nucleul amigdalian ne oferă memoria emotională despre același aspect reamintit. Astfel, cu cât o amintire este mai incărcată emoțional, cu atât acea amintire este mai dificil de șters, deoarece este inregistrată la nivelul nucleului amigdalian.
Prin urmare amigdala este specializată în procesarea emoțiilor, în mod deosebit a celor strâns legate de supraviețuire precum frică, iar hipocampul este implicat în memoria episodică și memoria semantică. Dacă hipocampul are rolul de a percepe, prelucra și stoca informațiile memorate, amigdala are rolul de a percepe, procesa și stoca conținutul emoțional al evenimentelor, această fiind implicată în estimarea semnificației emoționale a evenimentelor și în orientarea atenției către evenimentele incărcate emoțional (Phelps, E. A. 2006).
Asta înseamnă că într-o situație sau eveniment cu semnificație afectivă, conținutul emoțional al evenimentului este procesat în mod inconștient și stocat în amigdală, această fiind activată concomitent cu hipocampul, care procesează și prelucrează informațiile legate de evenimentul sau situația respectivă. Pe bază acestei activări simultane, emoțiile determină sporirea atenției și a capacitătii de concentrare, ceea ce duce la imbunătătirea capacitătii de percepere și de memorare a evenimentului respectiv.
Cercetările din neuroștiințe care au utilizat metoda fMRI (imagistică prin rezonantă magnetică functională) arată că neimplicarea unuia dintre cele două sisteme (hipocamp și amigdală) afectează grav calitatea amintirilor. Astfel, s-a observat că persoanele care au suferit leziuni în zona amigdalei se află în imposibilitatea de a emite răspunsuri de tipul fricii în față unui eveniment aversiv, deși acestea au fost conștiente de caracterul aversiv al evenimentului respectiv, în timp ce persoanele care au suferit leziuni în zonă hipocampului au întâmpinat dificultăti majore în a-și aminti evenimente cu incărcătură emotională, în ciuda faptului că și-au păstrat abilitatea de a reacționa afectiv la acestea. (Anderson, A.K. & Phelps, E.A. 2001). Amigdala este implicată critic în calcularea semnificației emoționale a evenimentelor și, prin legătura să cu regiunile creierului care se ocupă de experiențele senzoriale, pare, de asemenea, responsabilă de influența emoțiilor asupra percepției-alertarea noastră de a observa evenimente semnificative din punct de vedere emoțional. (Anderson, A.K. & Phelps, E.A. 2001)
S-a examinat în anumite studii ( Kensinger, 2009), dacă valența emotională (pozitivă sau negativă) influențează procesele neuronale care sunt angajate în timpul encodării informațiilor. Participanților li s-au arătat imagini emoționale și neutre în timp a fost utilizată imagistică prin rezonantă magnetică functională. Imaginile prezentate au variat prin valentă (pozitivă sau negativă) și stimulare (ridicată sau scăzută). Pentru informațiile negative, stimulul a mărit puterea conexiunilor amigdalei, în timp ce efectul stimulului pozitiv asupra memoriei a fost limitat.
Aceste rezultate sugerează că amintirile pentru elementele negative pot fi recunoscute datorită procesării senzoriale sporite în timpul codificării, în timp ce prelucrarea intensă a informațiilor pozitive poate duce la creșterea sentimentelor de familiaritate și la o slabă intensitate a conexiunilor din amigdală. În plus fată de efectele sale în timpul fazei de codare, excitarea emotională pare să crească probabilitatea consolidării memoriei în timpul etapei de reținere (stocare) a memoriei (procesul de creare a unei inregistrări permanente a informațiilor codificate (Labar, K. S., & Phelps, E. A. 1998).
Diferențele de gen, de asemenea, păr să influențeze memoria, bărbatii și femeile manipulând în mod diferit amintirile emoționale.Sunt găsite și alte diferențe de gen între modul în care sunt tratate amintirile la bărbati și la femei în stare emotională. O echipă de cercetători în neuroștiințe au realizat un studiu care a testat efectul pe care cortizolul, care este adesea eliberat în timpul unor experiențe stresante, are memorie. După inducerea unei stări de stres și efectuarea unei sarcini de memorie, s-a constatat că eliberarea cortizolului a avut un efect semnificativ asupra amintirilor participanților de sex masculin, care nu au apărut în aceeași măsură la femei (Kuhlmann, S., Piel, M. and Wolf, O.T. 2001).
IV. Cercetări viitoare asupra rolului emoțiilor în imbunatarea memoriei
Rolul pe care emoțiile îl joacă în capacitatea noastră de a codifica și de a reține informații poate părea un aspect inevitabil și incontrolabil al vieții de zi cu zi si ne ajuta la înțelegerea pe deplin a modului în care funcționează memoria umană. Cu toate acestea, modul în care emoțiile distorsionează percepția noastră și amintirea realitătii are implicații dincolo de studiul psihologiei.
În ceea ce privește viitoarele studii acestea ar trebui să abordeze următoarele aspecte: impactul emoției asupra encodării și regăsirii ulterioare a cunoștințelor semantice, schimbările psihologice și fiziologice asociate cu invătarea semantică, memoria și dezvoltarea de metode educaționale care incorporează aspecte emoționale și motivaționale care să ducă la imbunatarirea rezultatelor academice.
BIBLIOGRAFIE:
Anderson, A. K., & Phelps, E. A. (2001). Lesions of the human amygdala impair enhanced perception of emotionally events. Nature, 411(6835), pp 305-309
Bower, G. H. (1981). Mood and memory. American Psychologist, 36(2), pp 129–148
Brown,R. , Kulik J., (1977) Flashbulb memories, pp 73-99, Volume 5, Issue 1
Eysenck, M. W. (1976). Extraversion, verbal learning, and memory. Psychological Bulletin, 83(1), pp 75-90
Hamann, S. (2001). Cognitive and neural mechanisms of emotional memory. Trends in Cognitive Sciences, 5(9), pp 394–400
Kensinger, Elizabeth A. (2009), „Emotional Memory Across the Adult Lifespan” , Psychology Press, pp 66-67
Kensinger, Elizabeth A. (2004), „Remembering emotional experiences: The contribution of valence and arousal.”, Reviews in the Neurosciences , pp 241-252.
Kuhlmann, S., Piel, M. and Wolf, O.T. (2001). Impaired Memory Retrieval after Psychosocial Stress in Healthy Young Men. The Journal of Neuroscience. 25(11). 2977-2982.
LaBar, K. S., & Phelps, E. A. (1998). Arousal-Mediated Memory Consolidation: Role of the Medial Temporal Lobe in Humans. Psychological Science, 9(6), pp 490–493
LeDoux, J. E. (1994). Emotional memory systems in the brain. Behavioural Brain Research, 58(1-2), 69–79
LECOCQ, P., LECONTE, P., DE SCHONEN, S., (1997), Dictionnaire fondamental de la psychologie, Larousse, Paris.
Phelps, E. A. (2006). Emotion and cognition: insights from studies of the human amygdala, Journal Annual Review of Psychology , 57, pp 27-53
Smith, Ed, S. Nolen-Hoeksema, B.L. Fredrickson, Loftus (2005) Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București, p 384
VandenBos, G. R. (Ed.). (2015). APA dictionary of psychology (2nd ed.). Washington, DC, US: American Psychological Association, p 362
